“Va recomandam sa investiti pe termen lung pentru a evita capcana deciziilor luate pe fond emotional”, “pe termen scurt ne asteptam ca piata sa evolueze asa si pe dincolo”, “cele mai bune investitii sunt pe termen lung”, “investitiile in depozite sunt investitii pe termen scurt, cele in obligatiuni sunt investitii pe termen mediu, iar actiunile investitii pe termen lung”, dar si “pe termen lung suntem cu totii morti”*… sunt cateva citate pe care probabil le-ati mai auzit, ba chiar probabil le-ati si acceptat si interiorizat pe unele dintre ele. Noi, ca oameni specializati in investitii, cu siguranta ca folosim acesti termeni in mod uzual si poate chiar excesiv. Insa atunci cand intram in detalii concrete despre ce orizont concret de timp are fiecare in minte atunci cand vorbeste despre un termen “scurt, mediu sau lung”, desi pare ca vorbim aceeasi limba, perceptiile pot fi extrem de diferite. Daca noi, pe partea de vanzare de produse de investitii, ne imaginam termenul lung ca un orizont definit de la 5 ani in sus, am intalnit nenumarati investitori care considerau orice investitie detinuta peste 1 an drept o investitie pe termen lung. Pentru multi dintre ei, de asemenea, un orizont de 5 sau 10 ani este pur si simplu imposibil de imaginat. Culmea, tocmai cei tineri care au in fapt luxul de a-si permite a gandi pe “termen lung” sunt mai degraba predispusi de a “trai momentul” si incapabili sa priveasca inainte peste 10, 20 sau 30 de ani.

Pentru noi ca profesionisti in acest domeniu e cateodata frustrant sa ne confruntam cu aceasta asimetrie de perspectiva si cadem adesea in capcana condescendentei profesionale (“oamenii nu au educatia financiara necesara”, “nu sunt responsabili cu viitorul lor si al familiei lor”, “nu inteleg atunci cand li se explica”, nu sunt “independenti financiar”). In general vorbind, o astfel de atitudine nu cred ca face altceva decat sa ridice garduri si mai mari intre noi si “publicul larg”. In particular, vorbind despre speta concreta a orizontului scurt, mediu si lung, asimetria este una probabil explicabila din punct de vedere psihologic si ascunsa indeobste de ambiguitatea generala a limbajului. Psihologic, atunci cand gandim rational, calculat, planificat  – asa cum ar spune psihologul si economistul Daniel Kahneman, cu partea stanga, partea “lenta” a creierului, tindem sa avem o viziune mai lunga, iar noi in breasla financiara, mai analitici din fire, suntem predispusi sa gandim in acesti termeni. In schimb clientii nostri, investitorii, se raporteaza adesea la banii economisiti de ei/ele in termeni emotionali (cu cat efortul depus pentru a economisi si a agonisi e mai mare, cu atat incarcatura emotionala e mai insemnata), fiind mai predispusi spre a gandi intuitiv, euristic, “pe feeling” – tot in termenii lui Kahneman, cu partea dreapta, respectiv partea “rapida” a creierului. In aceste conditii, nu e de mirare ca orizonturile de timp considerate se comprima, facand ca termenul lung sa ii para investitorului mult mai scurt decat administratorului de active financiare, ba chiar sa il/o faca pe investitor sa nici nu-si poata imagina cu adevarat “termenul lung”. Un alt fel de a privi lucrurile este sa ne gandim la o definitie obiectiva a termenilor de scurt, mediu si lung – imbratisata de “profesionisti”, de economisti, respectiv o definitie subiectiva a acestora – imbratisata individual de fiecare dintre noi atunci cand ne gandim la banii proprii.

Daca aceste predispozitii psihologice pot fi depasite doar cu greu si doar partial, sa incercam macar sa adresam problema semantica si sa incercam sa o legam pe aceasta de experienta subiectiva a termenilor de scurt, mediu si lung. Cum problema in sine consta in ambiguitatea limbajului (fiecare intelege ce vrea prin termen scurt, mediu si lung si parem ca vorbim in aceeasi limba cand adesea vorbim de lucruri diferite), propunerea mea este sa incercam definirea termenilor pornind tocmai de la aceasta ambiguitate. Si fiindca la sfarsitul zilei vorbim de bani si de economii, as aduce in discutie doua coordonate subiective importante, respectiv timpul si scopul (sau scopurile) economisirii, respectiv cand si ce vrem sa facem cu banii pusi deoparte. Acum hai sa aducem in scena ambiguitatea raportata la aceste doua coordonate. Sigur ca multa lume, atunci cand economiseste, nu are in minte un scop concret sau o perioada concreta stabilita pentru utilizarea banilor. Ei bine, propunerea mea este sa plecam chiar de aici prin a defini economisirea pentru un termen lung situatia in care punem bani deoparte, dar nu stim precis nici pentru ce si nici cand urmeaza sa-i folosim. Vorbim asadar despre cea mai ambigua posibilitate posibila si chiar daca fiecare din noi nu va recunoaste aceasta ambiguitate, ne vor trada expresii precum “pun bani deoparte ca sa fie, pentru orice eventualitate”, “nu reusesc sa cheltui ceea ce castig”, ”nu am ce sa fac cu banii” sau “acesti bani mi-au cazut din cer, am avut noroc sa-i primesc, dar nu vreau sa ii cheltui”. Daca gandim asa, vom fi surprinsi sa identificam ca cei mai multi dintre noi economisesc pe termen lung prin … detineri in conturile curente de la bancile comerciale. Aceia sunt de multe ori bani pusi deoparte fara un scop precis, o “rezerva”, un “surplus” care nu isi gasesc destinatia pentru perioade lungi de timp. Si asta nu o spun eu, o spun statisticile pe care orice bancher le studiaza si care spun ca detinerile in conturile curente ale persoanelor fizice reprezinta – in mod paradoxal pentru ca ele pot fi retrase oricand – printre cele mai stabile surse de finantare ale bancilor. E aproape inutil sa spun ca din punct de vedere investitional, a detine sume importante in conturi curente pentru perioade lungi de timp este cea mai proasta idee, in special in perioadele cand inflatia devoreaza incet dar sigur puterea de cumparare a acelor bani. Cu toate acestea, o facem cu totii. Daca am privi insa acele economii “fara destinatie precisa” ca niste sume ce ar putea finanta cel putin partial niste investitii pe termen lung (din nou, jargon pentru investitii ale caror randamente sunt variabile si volatile), poate ca discutia pe care am avea-o cu un profesionist in investitii ar fi mai instructiva si mai constructiva. De asemenea, daca admitem ca scopul si timpul sunt ambigue, ar trebui sa fim mai relaxati in a admite ca si randamentele aferente investitiilor pot ramane mai ambigue, lasand loc ca aceasta ambiguitate (pe care o denumim in limbajul comun drept risc) sa-si gaseasca loc si in portofoliul nostru, asa cum o face in viata noastra. Ideal, ar trebui sa gasim investitii al caror potential castig nu il putem estima, in schimb putem estima pierderea maxima pe care ne-o putem permite.

Sa trecem insa si la celelalte termene, respectiv sa incepem sa reducem din ambiguitate, nu de alta, dar poate ca multi dintre noi nici nu ne permitem sa o pastram. Sa incepem cu cealalta extrema, respectiv sa definim termenul scurt ca fiind situatia in care stim si perioada si scopul pentru care vrem sa economisim si sa investim. Exemplu: stiu ca vreau sa strang bani in urmatorii 3 ani pentru ca sa imi iau o masina pentru ca am mare nevoie de ea (nu imi place sa circul cu transportul in comun la birou). Intr-o astfel de situatie lipsita de ambiguitate, este natural sa vreau sa am de-a face cu surprize limitate oferite de piete portofoliului meu de investitii, de aceea investitiile pe termen scurt acopera produse precum depozitele, titlurile de stat, obligatiunile corporative de calitate, pe scurt, instrumente cu venit fix sau fondurile mutuale care investesc in astfel de instrumente.

In fine, ne-a ramas de definit termenul mediu care, pastrand aceeasi logica, ar fi situatia in care avem unul din cele doua elemente – respectiv momentul sau scopul utilizarii banilor in viitor – definit precis, dar celalalt element ramane ambiguu. Exemplul simplu este daca incepem sa economisim pentru un avans de casa sau de apartament, dar nu suntem inca siguri cand vom fi strans suficienti bani sau cand ne vom decide sa facem achizitia (scop definit, dar timing ambiguu). O alta situatie exemplificatoare este atunci cand stim perioada pentru care vrem sa investim, dar scopul este mai ambiguu, chiar daca nu integral ambiguu: economisirea pentru pensie sau pentru a finanta nevoile copiilor se incadreaza in aceasta categorie. Chiar daca aceste scopuri par bine definite, in realitate e definita perioada (pana in momentul iesirii la pensie, pana cand copiii ajung la majorat), dar utilizarea banilor nu e atat de clar definita. Pentru a intelege de ce scopul e ambiguu e suficient sa ne gandim ca unui scop clar ii corespunde o suma clara de care stim ca avem nevoie si viceversa: stim de cati bani avem nevoie pentru a ne cumpara masina dorita, dar nu stim foarte clar de cati bani va fi nevoie pentru a ne finanta stilul de viata la batranete sau pentru a ne face “datoria” fata de copii. De mentionat ca, mai ales in cazul situatiei din urma, factorul timp e unul determinant pentru ambiguitate, ceea ce face ca termenul mediu sa fie de fapt un liant intre termenul scurt si termenul lung. Daca timpul avut in vedere pana la scopul urmarit e foarte indelungat (de exemplu, mai sunt 30 de ani pana preconizez ca voi iesi la pensie), incertitudinile sunt mari si termenul mediu se metamorfozeaza deja in termen lung. Daca insa vorbim de o perioada foarte scurta (1-2 ani), in care predictibilitatea e mare, atunci termenul mediu se metamorfozeaza in termen scurt (de exemplu, cu 1-2 ani inainte de pensie, stim deja cam ce cheltuieli vom avea de finantat si cam de ce sume avem nevoie).

In cele de mai sus am incercat o definitie mai subiectiva a conceptelor des uzitate de termen scurt, termen mediu si termen lung si am legat aceasta tentativa de definire de gradul de ambiguitate asociat perioadei de timp avuta in vedere pentru economisirea banilor, respectiv scopului urmarit prin economisire. Cu cat gradul de ambiguitate legat de aceste doua coordonate e mai mare, cu atat termenul e mai lung. Daca avem in vedere aceste aspecte subiective, cred ca e mai usor sa privim si cealalta fata a monedei, respective modul in care calibram investirea sumelor economisite. Daca scopurile si perioadele din mintea noastra sunt mai ambigue, putem vorbi si despre ambiguitatea investitiilor, respectiv despre investitii cu risc si randament potential mai ridicate (de exemplu, cu o componenta mai mare de actiuni), asta si pentru ca psihologic stim ca nu renuntam la ceva specific in caz de pierderi, dar ramanem deschisi pentru a inmulti visele pe care le putem indeplini daca avem parte de castiguri. Daca in schimb avem de-a face cu scopuri si perioade lipsite de ambiguitate, riscul in investitii va trebui sa fie unul controlat, respectiv nu mai mare decat e nevoie pentru a ne atinge scopurile (de exemplu investitii cu o componenta mai mare de instrumente cu venit fix, cum ar fi obligatiunile). Daca insa perioadele sunt mai lungi si/sau scopurile mai putin clar definite, respectiv perioadele sunt ambigue, chiar daca scopul e bine definit, vorbim de o abordare investitionala in care riscul si randamentul trebuie calibrate atent intr-un portofoliu diversificat. Iar pentru o astfel de calibrare se recomanda dialogul cu specialistii in investitii, pe baze obiective, respectiv cu cifre si statistici in spate.

Sigur ca e naiv sa credem ca fiecare persoana gandeste exclusiv in termen lung, sau in termen mediu sau scurt. Fiecare dintre noi avem mai multe „camarute mentale” pe care le alocam unui scop sau unui vis si acestora le putem asocia termene diferite.. Pentru a avea un dialog constructiv cu “specialistii”, e important insa sa identificam „camaruta” a carei usa am deschis-o, respectiv sa definim obiectul unei discutii. Vorbim de banii cu care “nu stiu ce sa fac”: hai sa discutam de o abordare pe termen lung si sa ne imprietenim cu volatilitatea. Vorbim de banii “pentru copii”: hai sa avem o abordare pe termen mediu si sa tratam volatilitatea cu respect, dar fara frica. Vorbim de “banii de vacanta de anul viitor”: hai sa avem o abordare pe termen scurt si sa ne ferim de volatilitate.

Note: *citatul “pe termen lung suntem cu totii morti” este indeobste atribuit economistului si investitorului John Maynard Keynes, considerat si “parintele macroeconomiei”

In articol a mai fost citat Daniel Kahneman, sintagmele atribuite lui fiind preluate din bestseller-ul international: “Gandire rapida, gandire lenta”

Acest articol nu poate fi reprodus, retransmis sau publicat, in intregime sau in parte, pentru niciun scop fara acordul scris al autorului sau al SAI Erste.