E un moment bun sa investim acum? Si in ce ar fi recomandat sa investim? … Un raspuns il regasiti in psihologia investitorului - Romania Investeste

E un moment bun sa investim acum? Si in ce ar fi recomandat sa investim? … Un raspuns il regasiti in psihologia investitorului

E un moment bun sa investim acum? Si in ce ar fi recomandat sa investim? … Un raspuns il regasiti in psihologia investitorului

Intrebarile din titlu as indrazni sa spun ca sunt intrebarile clasice pe care potentialii investitori le pun oricui pretinde ca e specialist in investitii si, ca orice specialist, a evita un raspuns la aceste intrebari este un semnal foarte prost, cu toate ca legislatia ingradeste mult gradul de specificitate in care poate vorbi un “specialist” (ca si cine se poate de fapt proclama ca atare). Si este un semnal prost mai ales intr-un moment de piata precum cel actual, in care multe clase de active (in principal indicii de actiuni globale, dar si unele clase de obligatiuni, mai ales in comparatie cu ratele inflatiei aflate in ascensiune rapida) se tranzactioneaza la niveluri de pret aflate la sau aproape de maximele istorice, ridicand in mod legitim semnele de intrebare puse de oameni. Raspunsurile la fel de clasice, cu siguranta diplomate si in mare masura corecte vin prin a particulariza un raspuns in functie de orizontul de investitii, de toleranta la risc si de situatia materiala a potentialului investitor, mentionand adesea si disclaimerul ca “nu detinem un glob de cristal” pentru a sti exact care e cel mai bun moment pentru a investi si dand exemplul celor mai buni specialisti care arareori reusesc in mod consecvent si pe termen lung sa nimereasca timpii optimi de intrare sau iesire din piata, majoritatea lor subperformand fata de un investitor naiv care va fi detinut “piata” rabdator si consecvent. Toate bune si frumoase, doar ca, daca e sa fim sinceri, stim ca si investitorii cei mai cooperanti si intelegatori si-ar fi dorit sa vanda active financiare la inceputul lui februarie 2020 si sa cumpere active financiare in martie-aprilie 2020 in loc de astazi, cand piata e cu procente bune – sau in unele cazuri zeci de procente bune – mai scumpa. In realitate, insa, putini au avut taria psihica si certitudinile in mana sa o si faca. Asadar psihologia si gestiunea incertitudinii sunt doua elemente de care trebuie sa tinem cont atunci cand raspundem la orice intrebare legata de timing si de alocare strategica a investitiilor.

 

Si ca sa ilustrez acest lucru, va propun sa dam un raspuns punctual pentru situatia actuala in functie de aceste doua elemente. Ca un memento, suntem intr-o conjunctura de piata – atat globala, cat si locala – in care economia creste rapid, lumea se straduie sa revina la o viata normala dupa o pandemie anormala, dar si virusul face totul pentru a se impune in fata vaccinurilor; in acelasi timp, autoritatile au aruncat in lupta tot arsenalul pentru a combate efectele economice ale pandemiei si isi pun problema in ce moment sa sune retragerea trupelor, mai ales ca pe campul de lupta a aparut si un alt potential dusman, respectiv inflatia. Pietele sunt, cum spuneam, la cotatii elevate, desi aceste cotatii reflecta o dinamica alerta a activitatii si profitabilitatii agentilor economici. Ca sa formulam un raspuns la intrebarea privind optimalitatea momentului de investire in functie de profilul psihologic al investitorului as incepe prin a spune ca nu stiu care este acel profil si cu siguranta nu voi avea timp sa il pot deduce in detaliu, mai ales daca nu sunt specialist in psihologie. Pot in schimb sa incep printr-o observatie simpla, si anume aceea ca perceptiile noastre sunt diferite in functie de atitudinea noastra fata de volatilitate si viziunea noastra despre cum evolueaza pietele si putem deduce asta uitandu-ne la un grafic care reflecta valoarea unei investitii in actiuni – spre exemplu investitia intr-o unitate de fond a Erste Equity Romania, incepand cu decembrie 2005 si pana in prezent. Haideti sa vedem: ce va sare in ochi din Graficul 1? In functie de raspunsul dumneavoastra, va voi da raspunsul cu privire la oportunitatea momentului de a investi in actiuni romanesti, respectiv preferinta intre actiuni si alte active financiare. Subliniez ca nu exista o perceptie gresita, dar si ca raspunsurile primite sunt doar o ilustrare a adaptarii unui sfat la predilectia psihologica a fiecarui potential investitor, fara a reprezenta o consiliere de investitii propriu-zisa. O sa va rog ca pana sa cititi mai departe sa va notati pe o hartiuta sau pe un gadget impresia pe care v-o face graficul si cateva detalii care va sar in ochi.

 

Grafic 1: Evolutia VUAN (pret unitar) zilnic al fondului Erste Equity Romania– fond de actiuni cu investitii preponderente pe piata bursiera locala – de la momentul lansarii fondului si pana in prezent

Sursa: Erste Asset Management

 

Varianta 1: Daca ceea ce va sare in ochi in graficul 1 este tendinta crescatoare a pretului si in special caracterul sau pregnant de prin 2012 incoace, atunci cel mai probabil sunteti un investitor care poate avea o viziune pe termen lung, in general optimist si orientat spre rezultatul final pe care intelegeti ca il puteti obtine cu un grad ridicat de incredere daca sunteti rabdator si consecvent. De asemenea, probabil ca intelegeti volatilitatea ca fiind un impediment pe termen scurt si un rau necesar in drumul lung al randamentului generat de risc. In acest caz, momentul investitiei e mai putin important, important este sa “va imbarcati pe trendul pe termen lung”, care pentru actiuni pare sa fie unul crescator, chiar daca presarat cu suisuri si coborasuri ocazionale mai abrupte. In mod particular, veti avea incredere sa investiti in actiuni intr-o faza de expansiune a ciclului economic, pentru ca cel mai probabil sunteti un iubitor al trendurilor.

 

Varianta 2: Daca ceea ce va sare in ochi in Graficul 1 sunt in primul rand corectiile dese si amplitudinea unora dintre ele, care “strica trendul”, inseamna ca sunteti o persoana pentru care volatilitatea creeaza anxietate si care priveste piata ca fiind dominata, mai ales pe termen lung, de haos si incertitudini, incertitudini pe care dumneavoastra in general, in viata cotidiana, cautati sa le evitati. In acest caz, investitia in actiuni este la modul general una dificil de tolerat, fiind indicat ca aceasta sa fie “camuflata” intr-un portofoliu diversificat cu expunere relativ mica (sau chiar deloc) pe actiuni si pe alte active cu grad de volatilitate potential ridicat. Ca si timing de a investi in actiuni, in mod paradoxal nivelul de confort al investitiei ar trebui sa creasca in momentele de corectie mai importanta a pietei, doar ca in acele momente frica de volatilitate este in general si mai mare. De aceea, investirea intr-o solutie diversificata in care alocarea (limitata) pe actiuni este “delegata” unui profesionist care sa o faca in mod activ poate fi o solutie mai buna, altfel asteptarile de randamente ar trebui sa se limiteze la cele oferite de universul instrumentelor cu risc scazut (in prezent, aceste randamente potentiale fiind si ele scazute).

 

Varianta 3: Daca ceea ce observati din Graficul 1 sunt sinuozitatea si faptul ca exista corectii relativ regulate care pot fi insemnate dar care fac parte din “regula jocului”, inseamna ca sunteti probabil un “investitor contrarian”, care cauta sa investeasca in acele momente de corectie si sa dezinvesteasca pe maxime. De asemenea, cel mai probabil veti fi observat o relativa ciclicitate a corectiilor din piata, pornind de la criza din a doua jumatate a lui 2008, la corectia din primavara lui 2010, cea din toamna lui 2011, cea de la inceputul lui 2016, de la finalul lui 2018 si incheind bineinteles cu criza indusa de declansarea pandemiei de Covid-19 din februarie-martie 2020. Sigur ca la nivelurile actuale ale cotatiilor din piata, va este greu sa investiti confortabil in actiuni, preferand probabil sa asteptati “un moment mai bun”. In acelasi timp, insa, e probabil sa suferiti si de sindromul FOMO (“Fear of Missing Out”) pentru ca sunteti probabil constient(a) de faptul ca piata mai poate foarte bine sa creasca semnificativ si de aici incolo. O solutie in acest caz este esalonarea investitiilor pe piata de actiuni prin investitii regulate in suma fixa, care vor creste cantitatile cumparate atunci cand preturile sunt mici si in scadere, respectiv le vor reduce atunci cand piata creste si devine mai scumpa. Aceasta strategie poate fi “dinamizata” printr-o crestere progresiva a cantitatilor cumparate pe scaderi de piata, respectiv “oprirea” cumpararilor de la anumite niveluri de preturi incolo. Alternativ sau complementar, se poate investi in fonduri de investitii care fac o alocare activa si dinamica intre instrumente cu venit fix si actiuni (fonduri diversificate dinamice sau flexibile, respectiv fonduri cu randament absolut sau randament activ).

 

Sigur ca mai sunt si alte observatii si detalii pe care le veti fi extras din studierea graficului si va incurajez sa mi le impartasiti, existand cu siguranta si alte “profiluri de investitor” pe care nu le-am acoperit*. Pana atunci, insa, voi trece din registrul psihologico-subiectiv la unul tehnic-obiectiv facand observatia ca in realitate piata evolueaza dupa un proces statistic numit proces stochastic, in care fiecare stire sau noutate aparuta in public cu privire la milioanele de jucatori, instrumente si emitenti poate fi modelata ca un “soc” statistic cu valente de persistenta, interdependenta, sezonalitate, ciclicitate, etc. diferite. Din aceste socuri apar si trendurile, si ciclicitatea si “haosul” aparent. In acest sens, rolul analistilor si “specialistilor” de investitii este de a “cunoaste” mai bine fiecare soc, analizandu-l pe toate partile, asa cum ajungi sa cunosti un strain pe masura ce petreci mai mult timp si te conversezi mai mult cu el. Unele socuri sunt mai misterioase decat altele, unele vorbesc mai putin decat altele, unele ne sunt cunoscute din trecut, altele mai putin. Pandemia ne-a pus cu siguranta in fata unui necunoscut nemaintalnit in generatia noastra, dar de un an si ceva am inceput sa il mai cunoastem. Reactia noastra la pandemie si capacitatea de a reveni la normal (inclusiv din perspectiva politicilor stimulative) sunt si ele o necunoscuta, un “soc de politica economica” ce trebuie modelat, estimat si “imblanzit”, data fiind magnitudinea sa si ea fara precedent in generatia noastra. Inflatia e o cunostinta veche, dar care e posibil sa se fi schimbat de cand nu ne-am vazut. Tesatura pietelor – spre exemplu prezenta mai activa a investitorilor individuali de calibru mai mic dar in numar mai mare pe pietele de actiuni, alaturi de aparitia de noi piete speculative precum cele de criptoactive – se afla si ea in schimbare, un alt soc ce poate avea impact in viitor. In fine, socurile acestea sunt nenumarate dar sunt si normale, dar atata vreme cat in piata principalele decizii sunt luate de oameni si nu de roboti, conteaza mult si modul in care le interpretam si reactionam la aceste socuri si evident cum le inglobam in preturi, fenomen in care psihologia are un rol de spus si arhetipurile de investitori precum cele mentionate mai sus ar putea avea chiar un rol dominant. Nu degeaba un anume John Maynard Keynes vorbea de influenta “spiritelor animalice” asupra pietelor financiare si nu degeaba astazi multe modele si comentarii despre piata includ variabila inefabila numita “sentiment de risc” sau reversul lui de “aversiune fata de risc”.

 

*Nota: Cu siguranta ceea ce am prezentat aici sunt  generalizari si aproximari grosiere, caci un profil mai precis se poate construi doar dupa o analiza si o detaliere mai ampla a atitudinilor fiecarui interlocutor.

 

Acest articol nu poate fi reprodus, retransmis sau publicat, in intregime sau in parte, pentru niciun scop fara acordul scris al autorului sau al SAI Erste.

TOP